Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.

(Ion Minulescu-Celei care minte)

This is Christmas?

Generatia nostalgilor se intreaba unde e Craciunul adevarat.
Oamenii au furat Craciunul, nu mai dati vina pe Grinch. Da, oamenii.
Oamenii care golesc hipermarketurile si se bat (la propriu) pe ultimul Mos Craciun de ciocolata. Oamenii din trafic care cauta disperati un loc de parcare. Oamenii care in loc sa primeasca la usa colindatorii, asculta Taraf TV, sau rostesc faimoasa replica: Nu e nimeni acasa! Eu chiar cred ca cei mici care mai colinda in zilele noastre sunt niste curajosi. Personal, nu m-as mai risca. Bineinteles, exista si categoria micilor colindatori care te injura atunci cand nu sunt remunerati dupa bunul lor plac, sau atunci cand vad ca ii jignesti oferindu-le nuci si mere.
Sa nu ii uitam insa pe cei care ocupa paturile din spitale, dupa ce au servit in prealabil o copioasa masa de Craciun, cu o cantitate impresionanta de sarmale, piftie, carnati, friptura. Nici pe cei ametiti de licorile lui Bachus, care au gasit ca aceasta este metoda cea mai buna de a sarbatori.
Imi place agomeratia din mall, in goana dupa cadouri, vanzatoarele amabile si copiii care nu-si mai primesc parintii in casa daca nu au bifat toata lista de cadouri pe care au trimis-o asa zis-ului mos. Ii admir pe cei care sarbatoresc in cluburi, alaturi de Craciunite si Mos Craciuni mai mult sau mai putin imbracati, si le invidiez apetitul pentru distractie. Regret ca nu am destui bani pentru un bilet de avion catre o zona exotica, ca sa il pot astepta pe Mos Craciun in costum de baie si ca sa pot impodobi un palmier. Vad copii care ocolesc zapada si le este frica sa se mai tranteasca pe jos de frica ca sa nu isi sparga Iphone-ul. Sunt sigura ca parintii lor sunt mandri ca nu isi mai murdaresc hainele. Oricum e destul de scumpa o geaca Nike, Armani, Adidas, D & G etc. Nu sunt absurda sa va trimit la biserica, caci multe lucruri s-au schimbat si pe acolo. Dar, oricum am auzit ca da bine. Cica mersul cu steaua va fi in curand inlocuit cu mersul la concertul lui Banica. Ah, da, sa nu uit, visez sa il vad pe Dan Diaconescu in costum de mos si o ceata de oameni nervosi alergandu-l ca sa isi primeasca mult doritele cadouri costisitoare. Unele colinde sunt chiar aberante: ne spun sa fim mai buni, mai intelegatori, sa ne gandim si la ceilalti. Bla, bla, bla. Ar trebui sa schimbam versurile. Am cateva idei, dar va las sa fiti creativi.

Ne place sa fim ipocriti. Ne place sa uitam de noi.
Sarbatorile nu mai sunt de mult traditionale. Sunt comerciale 100 %.

Mana sus cine mai cunoaste semnificatia Craciunului.
Nimeni? Nimeni? Chiar nimeni?

So...this is Christmas.

De ce m-ai prins in pumnul tau?

- De ce m-ai prins în pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca mă doare
De ce mă strangi asa de rău?

Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place să mă joc si mie,
Si mila trebuie să-ti fie
De spaima si de plansul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Ca am si eu părinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,

Si-ar plange tata mult de tot
Căci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-mă, ca nu mai pot!...

Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea să-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!

A incercat să-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut în tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!...

Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.

Si zi-le ca de-acum ai vrea
Să ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!

(Gandacelul de Elena Farago)

Panza neagra

Pensula nu mai asculta de mana ei. Se misca singura schitand trasaturile unui chip prea bine cunoscut. Memoria nu vrea sa il uite, timpul nu vrea sa il stearga, amintirile nu vor sa il omita, retina si l-a ales drept idol pentru totdeauna.
Sevaletul tremura din pricina emotiilor spasmatice care au cuprins-o, dar ramane drept. Mana ii arde, dar nu poate sa renunte.
Lucreaza de ani de zile, dar nu o sa termine niciodata. Stie si ea asta.
Culorile de pe panza au voci sfasietoare. Se asorteaza cu viata ei. Cutitul de paleta ar vrea sa o sfasie, dar nu face decat sa ii prelungeasca delirul. Panza plange, dar se lasa murdarita. Paleta a cazut de mult pe covor. Lemnul trozneste mirosind a lacrimi. Uleiul ar vrea sa isi dea foc.
Ea picteaza cu ochii inchisi. De fapt, nu vede, nu a vazut niciodata.
Si totusi stie cum arata. Stie pana si cele mai mici detalii.
Vede ceea ce noi nu vedem.
Pentru ea, lumina este intunericul. Intunericul este intuneric.
Picteaza de-atatia ani aceasi panza, acelasi tablou, cu aceleasi culori.
Asa arata imaginea durerii.
Pictata de ea la nesfarsit.

Ea moare

O vad cum se aseaza in pat. Bajbaie prin intuneric imbracata intr-o camasa de-a lui. Mirosul lui e peste tot. E prezent chiar daca lipseste. Se intinde in patul mai mare ca niciodata. Mare si gol. Se pierde pe sine si il gaseste pe el. Isi strange picioarele la piept si inchide ochii. Ii lipseste caldura lui. E frig. In brate, tine strans perna amintirilor ei. Palida si pe jumatate adormita, lacrimeaza. Asa e in fiecare seara. Vrea sa adoarma si sa uite. Sa uite de ea, sa uite de tot, sa pacaleasca ratiunea, sa-si atrofieze simturile, sa-si minta emotiile, sa-si ascunda gandurile, sa-si omoare visele, sa-si ingroape sperantele. Sa nu se mai trezeasca si sa fie intr-o permanenta stare letargica. Sa-si inghita viata. Parul ei negru cauta degetele care se jucau prin el. Buzele rosii nu isi mai gasesc stapanul. Bratele se intind ca sa il cuprinda. Toata fiinta ei e un tremur, o invalmaseala de emotii. Mi-e si frica sa o privesc. Uneori o mai aud urland in noapte. Franturi de clipe o chinuiesc in fiecare secunda, distrugand orice urma de liniste din ea. Dorul o face sa innebuneasca si sa fie dependenta de imaginea lui angelica. Geme de durere si de remuscari prin toti porii ei. Moare in fiecare noapte.

Si totusi, se trezeste dimineata, pe jumatate dezgolita. Camasa nu ii mai acopera tot trupul, parul ii sta ravasit, iar picioarele lungi cauta sa isi gaseasca echilibrul. A mai supravietuit o noapte, o ia de la capat.
Zadarnic.
Nu mai stie cine e ea. Oriunde se uita il vede pe el.
Ea...Ea nu mai e ea.
Ea a murit.

Vieţaşii de pe Rahova

În acest volum, Eugen Istodor adună povestirile unor condamnaţi la viaţă, din penitenciarul Rahova.Mărturiile şocate ale unor oameni de care societatea vrea să uite. De fapt, societatea nici nu vrea să ştie de existenţa lor. Îi aruncă într-o parte crezând că astfel vor scăpa de ei. Dar în locul lor vor veni mereu alţii şi alţii, pentru că uităm că este mai uşor să previi, decât să tratezi. Şi ne trezim cu ei în fază terminală, şi considerăm că detenţia e pedeapsa lor. Numai individul este bolnav, nu şi societatea. Şi, surprinzător!, mereu ne mirăm când vedem că boala recidivează. Oare de ce?Doar am eliminat vinovatul, nu?

"Preşedintele republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, i-ar fi împuşcat. Noi, republica România, îi păstrăm pe viaţă. Viaţa lor nu ştie nimeni cât durează. Sunt criminali. Nu sunt oameni.Au la activ un omor fioros sau de la două în sus. Dar au patru membre, cap, trup, păr, creier, sânge, sex şi îşi folosesc aceste organe ca şi noi."

Cei mai mulţi dintre noi îşi închipuie că meseviştii (termenul vine de la muncă silnică pe viaţă) nu sunt oameni, sau că sunt oameni fără sentimente şi raţiune, fără părinţi sau rude, fără trecut sau fără viitor. Uită că, deşi ei se bucură de statutul de cetăţean în libertate, se pot comporta la fel ca meseviştii sau chiar mai rău. Ei îşi iau figura de oameni morali şi arată cu degetul.
Din declaraţia unui om condamnat pe viaţă:"Ea mi-a zis, mămică, să fii cuminte, şi i-am promis lui mămica că voi fi cuminte." (D.M)

Şi totuşi, vieţaşii nu şi-au pierdut raţiunea şi acurateţea în gîndire. Ştiu care e ordinea firească a lucrurilor. Le este cunoscută noţiunea de respect. Timpul trece pe lângă ei şi societatea evoluează (sau involuează). Se schimbă generaţiile.Le putem spune, oameni de modă veche. Nu merg în aceşaă ritm cu civilizaţia. şi când se trezesc, se trezesc pierduţi.
Din declaraţia unui condamnat:"Înainte, aveau valori.Era scara asta a valorilor bine determinată.(...)Acum, ce să vă spun eu, încă în 90, când eram şi eu liber, mai era totuşi o ruşine, se mai ridica cineva în tramvai să-i ofere locul unui om mai în vârstă, unei gravide, unui om bolnav. Acum am înţeles că au dispărut astea toate.Totul porneşte de la educaţie."

Die Welle

Va mai fi posibil un nou regim autocratic în Germania? Învăţăm din greşeli sau istoria se poate repeta oricând?
Die Welle este un film care ne arată ce se întâmplă atunci când lucrurile scapă de sub control. Un simplu exerciţiu degenerează şi dă naştere unei mişcări în toată puterea cuvântului. Elevii nu îl mai văd pe cel din faţa lor, de la catedră, drept un simplu profesor, ci văd în el un lider al unei grupări totalitariste.
Însă profesorul nu conştientizează la timp amploarea pe care a luat-o jocul lui şi ajunge să plătească pentru haosul creat.
Film recomandat celor care cred sau nu în dictatură.

Sunt cei care...

Sunt cei care sustin sus si tare ca nu fac un lucru, ca nu il vor face niciodata.
...si totusi, sunt primii care uita si cedeaza atunci cand au ocazia.
Sunt cei care isi ridica in slavi moralitatea si principiile.
...ei fiind cei care habar nu au ce presupune moralitatea.
Sunt cei care spun ca nu au vicii.
...si cu toate astea, sunt cele mai vicioase persoane.
Sunt cei care cred ca au mereu dreptate.
...uitand ca dreptatea nu le apartine niciodata.
Sunt cei care cred ca sunt curajosi.
...pentru ei curajul inseamna sa dai cu pumnul.
Sunt cei care ii critica mereu pe altii.
...si nu se uita niciodata in oglinda.
Sunt cei care fac promisiuni, juraminte.
...dar mereu sunt primii care fug.
Sunt cei care pun obiectele inaintea persoanelor.
...fara sa stie ca obiectele nu vor ramane cu ei pentru totdeauna.
Sunt cei pentru care cuvintele sunt mai presus de fapte.
...si folosesc cuvintele ca sa amageasca si sa se amageasca.
Sunt cei care se grabesc sa traga concluzii.
...si pentru asta niciodata nu vor asculta adevarul.
Sunt cei care iti spun ca esti unica si cea mai importanta persoana din viata lor.
...asta pana o intalnesc pe urmatoarea.
Ei sunt cei care se trezesc intotdeauna prea tarziu.

Da. Dar, nu sunt numai ei.

Sunt si cei care au vazut si au avut ocazia sa faca anumite lucruri
...si totusi nu le-au facut.
Sunt cei care au coloana vertebrala,
...demonstrand asta in fiecare zi.
Sunt cei care au trait printre vicii
...si au stiut sa spuna NU.
Sunt cei care au dreptate.
...dar e suficient sa stie numai ei asta.
Sunt cei care au curaj.
...si isi tin mereu capul sus.
Sunt cei care nu fac promisiuni.
...pentru ca stiu ca timpul si oamenii sunt schimbatori.
Sunt cei care stiu ca degeaba ai toate lucrurile din lume.
...daca nu ai cu cine sa le imparti.
Sunt cei care prefera sa nu vorbeasca.
...doar sa simta.
Sunt cei care iti dau o sansa.
...inainte sa te condamne.
Sunt cei care iti spun un lucru numai tie.
...constienti fiind ca nu vor mai spune asta pentru a doua oara.
Ei sunt cei care stiu ca timpul nu poate fi recuperat.

EXIT! - Festivalul de teatru al detinutilor

"Transformă suferinţa în speranţă şi ura în aşteptare."

...Asta ne-a spus unul dintre deţinuţii care a urcat astăzi (25 nov.) pe scena teatrului Nottara, deţinut condamnat la 16 ani de închisoare pentru omor.
Timp de 4 ore ei nu au mai fost deţinuţi.Au fost actori şi şi-au jucat bine rolurile încercând să doboare prejudecăţile şi atitudinea respingătoare a celor din jurul lor.

Un om, îmbrăcat în arlechin se urcă pe scenă. Din spate, vine un jandarm care îi deschide cătuşele. Astfel e liber să prezinte programul spectacolului. Arlechinul este condamnat la 23 de ani de închisoare pentru crimă. I se spune Butelie.

Primul spectacol este prezentat de copiii de la un centru de reeducare din Tg.Ocna. Probabil cel mai emoţionant spectacol, deoarece mi-e teamă ca cei mai mulţi dintre tineri se identifică cu rolurile din Poveste de neuitat.Rareş doarme pe străzi din cauza tatălui vitreg alcoolic, iar prietenii binevoitori apar cu o soluţie-fac din Rareş un hoţ. Acum Rareş e cel mai tare. Din păcate, el va fi singurul prins şi pedepsit. Poate că pedeapsa e şi mai mare atunci când mama lui moare şi el nu îi este alături. Însă mai sunt oameni care cred în el.Rareş e bun.

Trupa de teatru Impact ne prezintă piesa A fost..., o piesă bazată pe experienţa lor în ceea ce priveşte consumul de droguri."La început ajunge jumătate de gram ca să te poarte o oră prin paradis şi revenirea e uşoară, moale, o stare plăcută, care-ţi lasă amintiri frumoase şi după ce se epuizează.Dar corpul nostru e pervers...".Cornel Mazilu joacă un rol excepţional, dar nici Andrei Grigoriu nu este mai prejos. Tibi este dealerul care este suficient de deştept să nu consume marfa pe care o vinde.

Otrăvit de culorile vieţii mele- este piesa în care cei închişi, după ce îşi spun replicile, ne spun poveştile lor de suflet din viaţa reală. Amintirile legate de cel mai bun prieten, de prima pereche de patine cu rotile, de premiantul cu coroniţă ne reamintesc că şi ei sunt oameni ca şi noi. Nu au fost întotdeauna aşa.

Caietul albastru-o poveste complexă acompaniată de eforturile muzicale instrumentale ale unuia dintre actorii de la penintenciarul Baia Mare. Dialog şi monolog frumos susţinute, dar chiar dacă actorii aveau aripi, ei nu sunt liberi să zboare."Haideţi să prindem ţânţarii.Sau mai bine sitarii."
Haina de om-cum primeşte societatea un fost deţinut? Cum refuză o femeie sexul de amuzament şi frivolitatea, deşi este disperată că va rămâne singură? De ce pe câinele din piesă îl cheamă Dumnezeu? Astfel sugerează ei ideea că se simt abandonaţi până şi de Dumnezeu. Pedeapsa lor continuă şi la ieşirea din închisoare. Societatea nu uită.
Îngerul din piesă (genial actorul, şi dansator, totodată) ne spune:" Când eşti iubit, te simţi ca un zeu.Dacă eşti iubit numai o clipă, atunci iubirea te încălzeşte numai o clipă. După aceea redevii om."
-Nu vă supăraţi, unde este strada Speranţei?, m-a întrebat unul dintre actorii acestei piese. Nu am ştiut ce să îi răspund.

Ei sunt actorii pe care azi i-a aplaudat o sală întreagă.

26 nov.
Nu am rezistat şi am mers şi azi.

Colonelul şi păsările: Am văzut ştirile de la ora 5 prezentate de Hamlet, am văzut cât de mic e Tici pentru că trebuie să avem grijă să nu îl călcăm. Am aflat că rromii au fondat Roma şi că unul dintre nebunii secţiei face mătănii pentru a-şi ispăşi numărul mare de păcate. Capone fură banii, dar are grijă de ei.
Ce spun ei?
"Nu suntem nebuni, suntem doar diferiţi.(...)Până acum i-am urmat pe cei normali şi Dumnezeu îmi e martor că asta nu măa dus prea departe."

Infirmeria veselă: a fost jucată şi dansată de deţinutele de la Penitenciarul Poarta Albă, care ne-au destăinuit motivele arestării. Deşi piesa se vroia a fi veselă, mi s-a părut foarte dură.
Butelie este condamnat la 23 de ani pentru port ilegal de frumuseţe.
X este condamnată 22 de ani pentru delapidare.
X a ars un martalog.
X păcăleşte bărbaţii.
X este smooth criminal.
X a vândut fete.
X este condamnată pentru hoţie şi tâlhărie.
X a violat 2 bărbaţi.

Casa Bernardei Alba: 9 femei de la secţia exterioară Cluj sunt izolate în casa Bernardei, o văduvă tiranică. Căsătoria pare singurul mod de evadare.

StripTease: ce înseamnă libertatea, alegerile, consecinţele, liberul arbitru?
"Tu ai bătut la uşă, tu ai vrut să pescuieşti, tu ai fost de vină, şi uite că şi eu am ajuns ca tine, deşi nu am făcut nimic."

Aplauze din nou.

(P.S: îmi pare rău că nu am avut aparatul foto la mine.Sper să fac rost de câteva imagini.
http://stirileprotv.ro/video/piese-de-teatru-puse-in-scena-de-detinuti-la-nottara/60390992
http://www.antena1.ro/index.php?page=news&subcat=1&id=76713¤tPage=6 )

Să îţi fie ruşine!

Sa iti fie rusine, ca citesti asta si nu faci nimic.
De fapt, nu ai facut nimic pana acum.


Asta e lumea in care vrei sa traiesti.
Nu te mai plange de hotararile pe care le-ai luat, pe care le iei.


Esti mare.
Asuma-ti responsabilitatea.


Lasi timpul sa treaca.
Dar degeaba trece.

Minti.

Dar te minti singur.

Te simti mai bine acum?

Etica în organizaţii şi nu numai

Pana unde ati fi dispusi sa mergeti ca sa va atingeti obiectivele? De ce ne lasam la o parte valorile si principiile ca sa le adoptam pe cele ale grupului? Da, fiecare organizatie se orienteaza dupa profit, dar de ce nu ne intereseaza si conceptul de responsabilitate sociala? De ce vrem numai rezultate imediate si nu gandim si pe termen lung? De ce punem profitul mai presus de orice? Si de ce am ajuns sa facem orice ca sa obtinem avantaje financiare? De ce am ajuns sa acceptam astfel de scuze: Asa fac toti! De ce facem ce nu ne place si pe urma stam si ne plangem? Alegem o facultate doar pentru ca ni se pare ca e profitabila, ne luam un job care nu ne place si pe urma cand ajungem seara acasa stam si ne plangem frustrarile si dam vina pe ceilalti.
De ce promovam lucruri in care nu credem?
Da, sunt constienta de lumea in care traiesc si pentru care noi suntem responsabili.
Etica e relativa pentru unii, inexistenta pentru altii.

Cum se naste o paradigma
Un grup de oameni de stiinta au pus intr-o cusca cinci maimute si in mijlocul custii o scara, iar deasupra scarii o legatura de banane. Cand o maimuta se urca pe scara sa ia banane, oamenii de stiinta aruncau o galeata cu apa rece pe celelalte care ramaneau jos. Dupa ceva timp, cand o maimuta incerca sa urce scarile, celelalte nu o lasau sa urce. Dupa mai mult timp nici o maimuta nu se mai suia pe scara, in ciuda tentatiei bananelor.

Atunci oamenii de stiinta au inlocuit o maimuta. Primul lucru pe care l-a facut aceasta a fost sa se urce pe scara, dar a fost trasa inapoi de celelalte si batuta. Dupa cateva batai nici un membru al noului grup nu se mai urca pe scara. A fost inlocuita o a doua maimuta si s-a intamplat acelasi lucru. Prima maimuta inlocuita a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat si lucrurile s-au repetat. Al patrulea si in fine al cincilea au fost schimbati. In final, oamenii de stiinta au ramas cu cinci mainute care, desi nu primisera niciodata o baie cu apa rece, continuau sa loveasca maimutele care incercau sa ajunga la banane.

Daca ar fi fost posibil ca maimutele sa fie intrebate de ce ii bateau pe cei care incercau sa se catere pe scara, raspunsul ar fi fost "Nu stim. Lucrurile intotdeauna au fost asa aici..."

Job de viitor, caut antreprenor!

Club LMT pune preţ pe imaginaţia ta!

Asociaţia non-guvernamentală Club Liderii Mileniului Trei organizează, sub egida Global Entrepreneurship Week, evenimentul „Job de viitor, caut antreprenor!”, care îşi propune să ofere tinerilor între 18 si 20 de ani posibilitatea de a-şi testa creativitatea în domeniul antreprenoriatului.
Orange Concept Store va fi, timp de 4 ore (in data de 17 nov), locul în care 30 de tineri cu iniţiativă şi idei grupaţi în 5 echipe vor pune pe hârtie viziunile proprii asupra joburilor de viitor.
La sfârşit vor avea sarcina de a-şi proiecta propria afacere, demonstrând astfel abilităţile organizatorice. Tot în cadrul evenimentului, moderatorul Răzvan Crişan, fondator al asociaţiei Oricum şi membru al IAA Young Professional, le va vorbi celor prezenţi despre ceea ce înseamnă antreprenoriatul atunci când eşti tânăr şi vrei să te implici, care sunt miturile şi realităţile din domeniu şi cum poţi valorifica antreprenorul din tine. Toţi participanţii vor primi diplome, iar echipa câştigătoare un premiu surpriză!
Înscrierea se face prin completarea formularului disponibil pe site-ul www.clublmt.ro şi trimiterea lui la adresa clublmt@gmail.com până la data de 14 noiembrie.
Parteneri:Orange Concept Store

Lecţia de pedagogie

Grigore Băjenaru ne-a lăsat un manual de pedagogie, dar şi de amintiri, intitulat Cişmigiu & Comp.,Bună dimineaţa, băieţi! O lectura recomandata profesorilor si elevilor care si-au uitat rolurile.

"Profesorii ar trebui să se gândească întotdeauna nu numai la materia pe care o predau, ci şi la viaţa de toate zilele a şcolarului. Ar trebui să se gândască întotdeauna ceva mai departe de catedră şi de zidurile liceului...să vadă că elevii de azi, mai buni sau mai slabi, sunt eroii de mâine ai ţării acesteia, care, prin jertfa lor şi-a altora ca ei, înving timpurile. "

El şi Ea

Dacă EA insistă, e pisăloagă. Dacă EL insistă, e perseverent.

Dacă Ea e fraieră, e vina ei. EL e dator să încerce. Dacă EL e fraier, EA e nesimţită, se joacă cu sentimentele lui.

Dacă EA îi spune Te iubesc! şi e drăgastoasă, îl sufocă. Dacă EL îi spune TE iubesc!, e romantic.

Dacă EA nu îi spune Te iubesc!, e insensibilă. Dacă EL nu îi spune Te iubesc!, e sensibil şi rezervat.

Dacă EA îi spune ce simte, exagerează. Dacă EL îi spune ce simte, e sincer.

Dacă EA îl caută, e disperată. Dacă EL o caută, e nebun după ea.

Dacă EA plânge, e prea senibilă. Dacă EL plânge, e un lucru admirabil.

Dacă EA se desparte de El, e prea pretenţioasă. Dacă EL se desparte de EA, e total îndreptăţit.

Dacă EA nu mai vorbeşte cu EL, sigur nu îi mai pasă de EL. Dacă EL nu mai vorbeşte cu EA, e principial (cine ştie ce i-o fi făcut nesimţita!), dar poate să o caute când îşi aduce aminte de EA şi când are nevoie de ceva.

EL îşi proclamă sus şi tare iubirea. Şi totuşi e primul care uită. EA tace. Simte şi nu uită.

EL are dreptul să fie supărat, EA nu.

EL spune că orice început are şi un sfârşit. EA nu mai înţelege atunci de ce ai mai începe ceva.

EL, el e bărbat.EA, ea e femeie. Asta e explicaţia.

Şi cu toate astea...
Cine să ne mai înţeleagă?

Nu uitaţi de Bucureşti! (4)

Arcul de Triumf: păcat că nu este deschis în tot cursul anului. Astfel de locuri ar trebui exploatate mai mult. Priveliştea este superbă, dacă treci cu vederea dezordinea arhitecturală şi clădirile în construcţie. Bucureştiul este la înălţime, acompaniat de aglomeraţia urbană!

Te iubesc! Te iubesc?!

Piesa se joacă în Lăptaria lui Enache. E foarte faină, nu trebuie ratată. Actori buni, replici savuroase şi un subiect foarte tare, cât se poate de real.

Sapte concluzii promo...restul la spectacol:
1. Nu exista nici o diferenta intre un barbat prost si unul intelept, atunci cand acestia se indragostesc.
2. Daca barbatul crede ca a castigat o disputa, victoria e doar in mintea lui!
3. Calitatile care o atrag pe femeie la un barbat sunt exact acelea pe care nu le va mai suporta mai tarziu.
4. Daca dragostea este oarba, casatoria iti deschide ochii.
5. SECRETUL CASATORIEI FERICITE: sa nu ai preferinte ci sa te multumesti cu ceea ce ai.
6. SECRETUL FERICIRII IN CUPLU: Sa nu-ti vina ideea sa compari!
7. Daca IUBIREA este raspunsul, puteti sa repetati intrebarea?

Replici din piesa:

Ea: Dragostea bărbaţilor e ca un foc de paie. Se aprinde repede, şi se stinge şi mai repede.
(adevărat...)

EL: Te iubesc ca un nebun.
EA: Nebunia trece.
EL: Dar dragostea rămâne.
EA: Ce mai rămâne din dragoste după ce a trecut nebunia ? Obişnuinţa.

EL: Fericirea este..când e bine...şi nu ne certăm...şi dormim...

EA: Uita-te si tu in ce hal suntem. Nu iei in serios nimic. Ar trebui să suferi.
EL: N-ai idee cât sufăr...
EA: Când te gândeşti la trecut?
EL: Când mă gândesc la somn...

EA. Dacă aduci tot salariul acasă înseamnă că mă iubeşti?
EL: Bine, am să încerc să nu-l mai aduc pe tot...

EA: Nici gelos nu mai eşti ?!
EL: Când eram gelos spuneai că-s nebun.
EA: Ceea ce ne lipseşte nouă e tocmai nebunia ! Ne-am liniştit prea devreme, ne-am lăsat copleşiţi de oboseală, de obişnuinţă, de rutină...
EL: Iar incepi?

EL: Dar ţie ce-ţi place la mine ?
EA: Păi ce să-mi placă ? Tu eşti soţul meu.
EL: Va să zică asta-ţi place: că-s soţul tău.

EA: În condiţiile astea nu se mai poate discuta.
EL: Atunci se poate dormi.

EL: Ţii mai mult la mobila decât la dragostea noastră ?
EA: Mai întâi şi-ntâi ţin la dragostea noastră. Şi abia în al doilea rând ţin la mobila...
EL: Atunci, alege: ori eu, ori el. Vorbeam de pat.

EA: Nu exista dragoste infinita. Ne amagim. Legile poeziei sunt altele decât legile vieţii.
(adevărat?)

Unii coboară la Sorbona, alţii la Universitate

Cele două întâlniri din cele două licee bucureştene, organizate cu ocazia Săptămânii Naţionale a Tinerilor m-au izbitit de nişte lucruri pe care multă vreme am încercat să le ignor. O să le iau pe rând, dar mai dau câteva detalii.

1. Şcoala Superioară Comercială Nicolae Kretzulescu.
Invitaţi: Dragoş Bucurenci, Tincuţa Baltag, Simona Iftimescu, Marian Staş.
Public: aprox. 150 elevi de cls. IX-XII.
Am început cu un debate susţinut de 2 echipe formate din oameni de la ARDOR, care au scos în evidenţă mai multe variabile ale deciziei plec să studiez în străinătate, sau rămân să studiez în ţară, cum ar fi: familia, prietenii, resursele financiare, calitatea sistemului educaţional. După o scurta pauză, au intrat pe scenă invitaţii, dornici de a le răspunde tinerilor la întrebări şi de a le împărtăşi din experienţa personală.
2. Colegiul Naţional Sf. Sava.
Invitaţi: Bogdan Kochesch, Alina Ciceu, Andrei Popescu, Mihaela Feodorof.
Public: aprox. 60 elevi, în biblioteca liceului.
Am început direct cu invitaţii evenimentului, iar la sfârşit Bogdan a împărţit broşuri de la Educativa.

Unde vroiam să ajung: foarte puţini tineri ştiu să exploateze aceste întâlniri. Din diverse motive, evită să pună întrebări şi să îşi mai clarifice din nelămuriri. Au uitat că nu sunt în timpul orei, şi nu există răspunsuri corecte sau greşite, sau întrebări care stârnesc furia profesorului. În schimb, aşteaptă reţete care să îi conducă garantat spre succes. Merg pe căi bătătorite de alţii, dar care nu li se potrivesc. Au o vagă idee despre ceea ce ar vrea să facă, iar din cauza unui deficit colosal de informaţii, asta îi face uşor de manipulat. Unii vor să fugă de învăţământul superior din România, doar pentru că au auzit păreri negative de la alţii, fără a le confrunta însă cu realitatea prin experienţa directă. Alţii vor să rămână doar din cauza fricii de necunoscut.
I-am rugat pe elevi să completeze un mic formular. Cei mai mulţi dintre ei nu au mai participat la astfel de evenimente, dar le consideră foarte utile. Cum în cadrul ambelor întâlniri s-a pus accentul pe activităţile extracurriculare, de voluntariat, am constatat ca puţini sunt cei care se implică în astfel de activităţi, ratând astfel oportunitatea de a acumula experienţă şi de a simţi pe propria piele diferenţa dintre teorie şi practică. Asociază calitatea de membru al unui ONG cu o pierdere de timp, din moment ce eforturile nu le sunt remunerate.
Am observat însă o tendinţă îmbucurătoare: tinerii conştientizează din ce în ce mai mult aportul acestor activităţi la CV-ul personal, iar recruiterii nu se mai uită numai la note şi la diplome.
Un sfat: profitaţi cât mai mult de aceste evenimente, faceţi diferenţa între valori şi non-valori, aveţi grijă când vă alegeţi un mentor, ce este bine pentru alţii nu este neapărat bine şi pentru voi, faceţi ceea ce vă place, nu aşteptaţi de la ceilalţi şi căutaţi singuri.
Vrem să vedem că vreţi să vă implicaţi, vrem să vă auzim, căci aceste evenimente sunt făcute pentru voi. Ştiu că voi credeţi că nu vă aude nimeni. Poate nu ne aud oamenii mari, care iau decizii fără să ne întrebe, dar există oameni mici, ca noi, care vă aud şi nu rămân indiferenţi.


Pe aceeaşi temă:
1. Tincuta Baltag
2. Simona Iftimescu
3. Dragoş Bucurenci

Circul Americano Bucureşti

Am fost azi la un spectacol al circului Americano din Bucureşti. Ne-am aşezat la locul nostru, mergând cu grijă printre scândurile care se clătinau. Până să înceapă spectacolul, am luat o vată de zahăr pe baţ. În jurul nostru, foarte mulţi copii veniţi împreună cu părinţii lor. O tanti ţâfnoasă, prezentatoarea, anunţă începerea spectacolului, insistând să spună de fiecare dată, cu mare mândrie, că cei care intră pe scenă sunt din America sau din Franţa. Începutul e promiţător, până îţi dai seama că surorile care fac trucuri sunt aceleaşi cu fetele care vând baloane la intrare, tipul care se juca cu şerpii are alt nume atunci când se joacă cu leii, şi se numără evident printre băieţii care strâng prin sală. Şi, aşa cum e şi normal toţi vorbesc limba română, deşi prezentatoarea se încăpăţânează să scoată câte un Thank you! după fiecare reprezentaţie. La pauză, poţi să faci poză cu cămila albă, contra unei sume modice de 20 RON. Nici nu ai timp să te urci, că te-a şi dat jos. Tipa care fotografiază (una dintre surorile din Franţa care intrase într-o cutie magică) îi mai prinde în cadru şi pe băieţii care fac curat în sală, ca să ai mai multe amintiri. Poţi să te plimbi cu poneiul, dacă plăteşti 5 RON. Copilul se urcă pe ponei, stă într-o rână, că nu are când să se aşeze bine în şa, iar unul dintre tipi, trage poneiul de ham, ca să meargă cât mai repede, că doar sunt atâţia copii la coadă. Trebuia să cronometrez tura, dar sigur nu depăşea un minut.Trebuia să îi arunc o sticlă în cap celui care chinuia poneiul în ultimul hal, doar ca să ia mai mulţi bani.
Lame, cămile, dromaderi, ponei, porumbei, pisici, câini, şerpi, crocodili, tarantule, lei. Acrobaţi, clovni, dansatoare din buric, dresori. Biciuri şi priviri maliţioase pe nişte chipuri cu trăsături etnice binecunoscute.
Concluzia: era mai bine când mergeam la circ la o vârstă mai fragedă. Mă bucuram mai mult. Acum văd altfel lucrurile şi nu-mi iese din cap imaginea animalelor chinuite. E ca atunci când afli că Moş Craciun nu există.
Nu este o critică maliţioasă, cauză a unor pretenţii exacerbate. E realitatea.

Tu unde cobori? La Universităţii sau la Sorbona?

Dacă nu ştii răspunsul la această întrebare, vino pe 21 octombrie, ora 12, la Şcoala Superioară Comercială Nicolae Kretzulescu, sau pe 22 octombrie, ora 13.30, la Lic. Sf.Sava din Bucureşti şi află mai multe.

“Tu unde cobori? La Universităţii sau la Sorbona?” este un proiect semnat CLUB LMT, care îşi propune să vadă în ce direcţie se îndreaptă tinerii atunci când este vorba de educaţia lor. Această decizie le va influenţa puternic traiectoria profesională.
“Alegem să studiem în ţară sau in străinătate”? Ce stă în spatele acestei alegeri? Sistemul educaţional constituie principala problemă?”
Acestea sunt doar câteva din întrebările la care ne propunem să răspundem în cadrul debate-ului şi conferinţei pe care am decis să o organizăm cu ocazia Săptămânii Naţionale a Participării Active a Tinerilor.
Bineînţeles, alături de invitaţii speciali ai întâlnirii, printre care se numara:Dragos Bucurenci, Andrei Popescu, Bogdan Kochesch, Simona Iftimescu,Alina Ciceu, Tincuta Baltag!

Evenimentul este deschis publicului.

Vă aşteptăm!


Pentru detalii, www.clublmt.ro/ clublmt@gmail.com

Club LMT cauta un IT-ist cu minte

Asociatia Clubul Liderii Mileniului Trei este in cautarea unui voluntar care sa preia urmatoarele sarcini: administrarea site-ului si a platformelor on-line, realizarea de bannere, postere etc.

Stim ca TIME IS MONEY, dar are si voluntariatul avantajele lui: acumularea de experienta, valoare adaugata la CV-ul personal, retea de networking si multe alte oportunitati de dezvoltare personala si profesionala.

Cei interesati sunt rugati sa trimita un CV la adresa clublmt@gmail.com.


Cine suntem noi?

Clubul LIDERII MILENIULUI TREI este persoana juridica romana, de drept privat, de interes comunitar, neguvernamentala, nonprofit, apolitica si independenta. Asociatia funcţioneaza in toate situatiile in conformitate cu Ordonanţa Guvernului 26/2000 si celelalte reglementari legale din Romania.

Membrii clubului sunt persoane cu varsta cuprinsa intre 16- 23 ani, iar proiectele noastre sunt destinate cu precadere tinerilor.
Poti afla mai multe despre noi si despre proiectele noastre, intrand pe www.clublmt.ro